În lumea economică actuală, diferența de fus orar, una sau mai multe granițe sau chiar un alt continent, o altă limbă, par să nu mai reprezinte o opreliște în ceea ce privește constituția echipelor. În firme (mai ales în multinaționale) există tendința de a crea echipe care lucrează împreuna, diferențele culturale, de limbă sau de locație nemaijucând un rol vital – numele folosit pentru un astfel de conglomerat fiind „virtual teams” – echipe virtuale. Numele în sine este poate puțin nefericit ales, deoarece lasă să se ințeleagă că aceste echipe de fapt nu există, că ar fi doar niște entități artificiale. În realitate însa, o echipa virtuală implinește caracteristicile definitorii ale unei echipe „normale”. Ambele sunt o forma de organizare care, pentru o perioadă limitată (durata nu contează) lucrează împreună la indeplinirea unui obiectiv comun.
Diferențele definesc virtualitatea:
– membrii echipelor virtuale lucrează în diferite locații, eventual în fusuri orare diferite
– sunt membrii ale unor sub-organizații locale, care fac parte dintr-o organizație globală, posibil din țări diferite
– comunică în cea mai mare măsură folosind un suport media: telefon, video, mail, chat, internet.