Stilul de conducere – sau mai corect spus stilul de a conduce – este în mare parte un proces inconștient și depinde de personalitatea manager-ului. Prin însușirea de către manager și alternarea în funcție de situație a diferitelor stiluri, se poate crește considerabil eficiența și coeziunea echipei, mai ales în situații critice. Doar având un “repertoriu” complet de stiluri și acționând situativ putem obține un act managerial pragmatic și găsi răspunsul potrivit în situații dificile.
În teorie regăsim următoarele stiluri de conducere
- autoritar,
- cooperativ,
- laissez-faire,
- adaptativ sau situativ.
– Stilul autoritar este stilul școlăresc, impunând disciplina cu forța, punând echipa practic în permanență sub amenințarea unor penalizări grave. Prin acest stil se impune disciplina, sufocându-se în același timp creativitatea. El poate fi folosit în proiecte mari, pentru forțarea ieșirii dintr-o criză sau când echipa are un grad scăzut de instrucție/civilizație. Este un stil primitiv, care nu poate da rezultate pe termen lung. De acest stil abuzează din păcate unii manageri cu personalitate slabă. În România, dar și alte țări latine, este destul de răspândit.
– Stilul cooperativ este soluția de cursă lungă. Manager-ul se folosește mai mult de argumente și tehnici de motivare decât de poziția sa ierarhică, iar deciziile se iau ținând cont de părerile și preferințele membrilor echipei. Creativitatea individuală este stimulată, iar atmosfera de lucru este în sine un factor de motivație. Evident, momentele în care intervenția autoritară devine necesară, sunt destul de frecvente. Aici, diplomația și respectul real de care se bucură managerul, sunt importante. Acest stil se potrivește mediilor de lucru bine organizate, în care minima disciplină e o noțiune comună și în care creativitatea e un element important de succes, predomină în cultura organizațională germanică, scandinavă, dar și anglo-saxonă.
– Stilul laissez-faire apare atunci când inerția proiectului depășește forța coordonatoare a manager-ului, fie datorită slăbiciunii acestuia, fie datorită unor factori obiectivi. O situație în care apare aproape mereu acest stil, este perioada imediat următoare schimbării PM-ului, până când noul PM ajunge să stăpânească realitățile din interiorul și din jurul proiectului.
– Stilul situativ reprezintă combinarea abordărilor precedente în funcție de situație și este cel mai complet și răspândit stil de conducere. Importantă la schimbarea stilului de conducere este păstrarea credibilității. Dacă această schimbare are loc din motive interne, legate de dispoziția personală sau reacții afective, riscăm să ne pierdem credibilitatea. Dacă însă, apelăm la autoritate în mod consecvent, doar în situații de criză sau vizavi de persoane dificile, credibilitatea și echilibrul în echipă se păstrează.
Pentru a aplica consecvent stilul potrivit, managerul trebuie să renunțe într-o bună măsură la prejudecăți și mândrie și să învețe să echilibreze pragmatismul cu acțiunea instinctivă.
Mda…laissez-faire…cica este specifica perioadei de schimbare a PM-ului. E lasa ca mai sunt unii care nu se trezesc niciodata si atunci sa te ti sa vezi ce proiecte ies din mana lor 🙂
Posted by Rodica | September 8, 2010, 9:12 am..mai este un STIL. al incompetentei..iar trezirea..nici vorba..dar..conduc..noroc ca is pe cale de disparitie.
Posted by Lucian | October 1, 2010, 5:26 pmStilul de conducere este direct raspunzator de motivarea si multumirea echipei, un ingredient extrem de important. Oricare dintre stiluri poate fi bun, atata vreme cat aduce rezultatele dorite. Combinatia e pana la urma cea mai buna, sa te adaptezi la situatiile si la oamenii cu care ai de-a face. Un stil autoritar are avantajele lui, e imbatabil cand sunt de luat decizii rapide, pe de alta parte poate sa impotmoleasca in nisip un project in momentul in care poate pur si simplu o persona care “dicta” directia lipseste. Stilul democratic motiveaza echipa, deciziile se iau la comun. E bineinteles mai lent, dar deciziile luat sunt respectate de echipa – ploua ninge, au contribuit cu totii la ele – asa poti fi sigur de commitment-ul majoritatii.
Posted by Sorin | October 3, 2010, 1:01 amCa sa conduci un proiect ai nevoie de toate stilurile de coanducere, fiecare la momentul potrivit; ai nevoie sa fii directiv ca sa setezi directia la inceput sau atunci cand apar abateri, cooperativ si informav pe parcursul implementarii, participativ in faza de maturizare pentru a facilita relatiile si delegativ, pentru a lasa oamenii sa-si atinga obiectivele.
Posted by Obancea Rodica | October 27, 2010, 2:10 pmAsa este, Rodica, foarte buna completare. Este esential sa-ti adaptezi stilul de conducere, in functie de faza si/sau starea proiectului si tipul oaemenilor care compun echipa de proiect. Oare aceasta capacitate se poate invata, sau depinde in mod esential de personalitatea PM-ului?
Posted by Ciprian Cioiulescu | October 28, 2010, 11:34 amCiprian, din experienta spun ca aceasta capacitate se poate invata/antrena – atata vreme cat iti asumi acest obiectiv si pui in practica.
Personalitatea PM-ului poate fi un obstacol in calea invatarii sau un deschizator de drumuri.
Posted by Obancea Rodica | November 4, 2010, 3:40 pmexperienta personala mi-a aratat ca pe plaiul mioritic “lumea” are un stil aparte de munca care poate fi greu influentat in mod vizibil, indiferent de efortul depus. concluzia: pentru consumul personal e mai bine sa optezi pentru laissez-faire…
Posted by george | January 7, 2011, 7:55 pmGeorge, face sens ce spui, totusi doar cu stilul laissez-faire proiectul devine practic incontrolabil. Si apoi, daca te uiti la multi dintre managerii/patronii autohtoni, in marea lor majoritate au un stil hiper-autoritar.
In ceea ce priveste stilul copperativ, intr-adevar, nu se potriveste prea bine mediului de lucru romanesc.
Raman cele 2 extreme: autoritar si laissez-faire.
Posted by Ciprian Cioiulescu | January 10, 2011, 4:05 pm